COVENANT - Cronica de concert
...lucru, de altfel, neobisnuit pentru preferintele mele in materie de concerte, cluburi sau distractie. Din acest motiv, din momentul in care am primit invitatia, am pornit o documentare serioasa marcata de aglomerarea traficului de pe DC++, citirea a zeci de cronici de album si analizarea multor poze cu trupetii, lucru care mi-a starnit o reactie situata undeva intre „Wow, de cat(?) timp nu am mai ascultat nimic altceva in afara de metal!” si „Oare sunt pregatita pentru asta ?”.
Dupa multe probleme de constiinta si si mai multe razgandiri, m-am hotarat sa iau taurul de coarne, gandindu-ma ca e imposibil ca futurepop-ul, atat de necunoscut mie pana cu cateva saptamani in urma, sa reuseasca sa-mi rapeasca pana si ultimul strop de inspiratie si sa ma faca sa predau o cronica...goala! (Efectul avea sa fie tocmai invers, dar ajungem imediat si acolo!).
Mi-am facut aparitia la cateva minute inaintea orei 21, ora la care se anuntase inceperea evenimentului mult asteptat. Inca din momentul in care m-am asezat cuminte la bar, ca sa „iau pulsul” atmosferei, am constatat un lucru care m-a adus aproape de uimire: camasi albe, sacouri si cravate, amestecate cu hanorace lalai, frizuri asimetrice, ii inflorate, culori tipatoare de par, lanturi de aur, plete, sepci, lanturi de pantaloni si...un tricou cu Metallica! Inviorata la gandul ca nu sunt singura in marea de necunoscuti, am purces mai departe catre explorarea in amanunt a muzicii si a spatiului (mult mai generos decat mi-as fi imaginat!) pe care se intinde Club Control.
Dupa o asteptare de o ora si cateva minute, timp pe care nu l-am resimtit absolut deloc, aflandu-ma in compania unor persoane care au avut grija sa-mi tina de urat, am observat „migrarea” publicului catre ultima incapere a clubului, miscare careia am decis sa ma alatur si eu.
Primul pe lista (spre rusinea mea, pana sa aflu ca e vorba de „a one man band”, am asteptat rabdatoare sa apara si ceilalti membri ai trupei pe scena!) a fost Brazda lui Novac, adica Victor Popescu pe numele sau real, care si-a insotit prestatia de o proiectie animata (realizata de Vali Chincisan) pe fundal, usor psihedelica si minimalista la inceput, dar care a continuat prin a castiga complexitate. Ritmurile lui repetitive, dar alerte pe anumite portiuni, au oferit un warm-up imbucurator publicului si chiar au reusit sa aduca in miscare cativa ascultatori ai genului. Cele ce m-au frapat la el, ca artist, au fost, deopotriva, imobilitatea de care a dat dovada pe tot parcursul celor 50 de minute in care a fost prezent pe scena, dar si remarcabila lui concentrare pe instrumente (dintre care am reusit sa recunosc doar un laptop si un mixer) si, desigur, acuratetea sunetului. Recunosc, totusi, atentia mi-a fost furata pret de cateva minute de aparitia neasteptata a lui Eskil, vocalul trupei Covenant, in public.
Dupa incheierea prestatiei BLN petrecuta in aplauzele publicului si dupa o binecunoscuta si intemeiata pauza, timp in care publicul continua sa se adune, lasand incaperea precedenta aproape goala, a inceput intro-ul ce anunta sosirea imediata a celor de la Covenant, punctata profund de aplauze si scandari la unison. Peste alte sase-sapte minute, care ni s-au parut mult prea lungi, Eskil si-a facut aparitia, lucru care a determinat o izbucnire de ovationari prelungi. Dupa un start de exceptie cu piesa „Stalker”, solistul ne-a marturisit ca se bucura sa fie alaturi de noi, fapt nesperat din partea unui om care pare destul de rece si neprimitor, cel putin la prima vedere.
Fascinanta pentru mine a fost sincronizarea perfecta intre melodii si jocul scenic impecabil al frontman-ului trupei, ale carui miscari si atitudini pareau venite exact in completarea muzicii. Ba chiar mai mult, el a reusit sa compenseze lipsa vreunei ilustrari a fundalului scenei doar prin prezenta. Dupa ce a dat indicatii la microfon pentru marirea intensitatii reflectoarelor rosii, a initiat chiar un joc de sugestie, in care se ascundea in spatele fumului si, ne-a dat noua impresia, si a luminii, intr-un fel, timp in care aproape recita „Invisible & Silent”. O parte dintre merite le are si microfonul cu ecou, care a sporit cu mult efectul deja creat.
Miscarea publicului a devenit cu adevarat vizibila la anuntarea unei piese in premiera de pe viitorul album - “Modern Ruin”, precedat insa de interventia unui fan precipitat, care a cerut melodia „Ritual Noise”. Dorinta i s-a indeplit peste doar cateva alte interpretari, printre care s-au numarat si cele ale hiturilor „Bullet”, „Call All Ships To Port” sau „We Stand Alone”, care au declansat cateva minute bune de strigate si ovationari.
Cu Daniel in stanga si Joakim in dreapta, pe care i-a si prezentat ulterior, Eskil a sustinut un spectacol complet si inchegat, incheiat cu un bis mult-aclamat de catre fani. Bis care a si sosit, odata cu piesa „Like Tears In Rain”, urmata de „Dead Stars”.
Cu toate ca am fost fortata de imprejurari sa plec la foarte scurt timp dupa terminarea spectacolului, si chiar daca as mai fi stat sa ascult impresii si sa ma mai integrez putin in atmosfera creata, Covenant mi-au lasat o amintire a primei mele intalniri live cu futurepop-ul pe care cu siguranta o voi pastra mult timp de acum incolo. Totusi, parerea mea generala asupra trupei ma duce cu gandul la cuvantul „contrast”. Intre parul oxigenat al lui Eskil si atat de conservatorul lui costum, intre vocile colegilor sai de „echipa” si a sa (care se completeaza, in schimb, atat de bine!), intre semnele vizibile ale imbatranirii fizice si energia de care da dovada si, nu in ultimul rand, intre miscarile sale line, gratioase, si ritmul alert al instrumentalului. In final, fara alte adaugari, pot doar sa completez cu faptul ca am plecat din Control cu un singur gand : „Va asteptam si la anul!”.
Ioana Soroiu, 11.04.2010