Cronica The Gathering, la Artmania 2007
Desi mi-am dorit de la inceput sa merg la Artmania in 2007,atat pentru trupele deja anuntate,cat si pentru locatie si atmosfera,atunci cand am aflat ca urmeaza sa cante si The Gathering la acest festival,ei au devenit motivul principal al deplasarii.De aceea imi este foarte greu sa fiu obiectiva atunci cand povestesc despre recitalul lor.Pentru mine a insemnat enorm,mai ales dupa stirea ca Anneke paraseste trupa in august.A insemnat un vis implinit,dar si o ultima sansa de a vedea live solista mea preferata.Un ‘ramas-bun’ cum nu se poate mai emotionant.
Este destul de ciudat sa vezi Gathering imediat dupa Tarot,dupa o asteptare interminabila(inclusiv sound-check-ul lor).Nu am putut deloc sa ma bucur de heavy-metalul sanatos al finlandezilor.Ba mai mult,nu mi-au creat deloc starea potrivita pentru un show The Gathering,nici ei,nici indivizii dubiosi si foarte…solizi care s-au postat in fata mea exact inainte de intrarea pe scena a trupei mele preferate.Insa totul se poate rezolva in dulcele grai moldovenesc si cu niscaiva istericale femeiesti.Masculii turmentati care stateau in calea fericirii mele au fost alungati.
In spatele meu : un apus superb printre casele Sibiului si o mare de oameni.In fata mea : cateva randuri si microfonul in fata caruia stiam ca va sosi in curand Anneke.Eu: incredibil de emotionata.
Show-ul a inceput energic,asemenea ultimului album,cu Shortest Day.Dupa primele acorduri,Anneke a urcat alergand pe scena si s-a postat in fata microfonul.La primele versuri,mi-au dat lacrimile.Era acolo,in fata mea,mai frumoasa decat m-as fi asteptat vreodata.Imi tremurau mainile si nici poze calumea nu eram in stare sa fac.S-a continuat tot cu atmosfera de pe Home prin urmatoarea piesa ,Alone,care m-a arucat direct in transa.De aceea,nu-mi mai amintesc exact ordinea pieselor ce au urmat.Simteam fiecare inflexiune a vocii ei si mi se parea ireal.O vedeam in fata mea,dar parca nu era prezenta cu sufletul,zambetul ei nu imi parea sincer,chiar daca privirea ei era hipnotizanta si se misca in continuu pe scena.Comunicarea cu restul trupei a fost 0,era evident ca oamenii aia nu mai au nici o tragere de inima sa cante impreuna.Ceilalti componenti ai trupei nu au interactionat in nici un fel cu publicul,fiind concentrati pe instrumentele lor si…atat.
In continuare,m-am bucurat foarte mult sa aud Even the spirits are afraid,preferat mea de pe Souvenirs.Vocea mi-a placut incomparabil mai mult decat pe album,a avut mai multa forta.Am cantat si m-am agitat de zor.Insa ceva lipsea,imi parea ca nu sunt suficient de aproape de scena,indeajuns de conectata la ceea se intampla in fata mea,poate si din cauza sunetului nu chiar foarte bun.Vocea era prea jos si Anneke facea semne spre sunetist.Cu toate acestea,nu mi s-a parut ca volumul sunetului a afectat calitatea performantei.Anneke a cantat impecabil.Chiar si in momentul cand s-a inecat si a tusit a fost adorabila,zambetul ei jenat imediat dupa m-a emotionat foarte tare.
De pe Souvenirs am mai auzit si Monsters.’If you come closer,I’ll show you how it feels…’.La versurile acestea,imi doream din tot sufletul sa strabat cele cateva randuri din fata mea si sa ajung in fata,cat mai aproape de ea.Mda…fanatismul asta,dom’le.Am ramas insa la locul meu,in numele bunului-simt.
Cel mai mult imi doream sa aud ceva,orice,de pe If then else,deoarece acesta este albumul meu preferat.M-am bucurat foarte mult de Saturnine.Si cred ca si publicul s-a mobilizat mai tare pe aceasta piesa.Incredibil,dar vocea ei a sunat si mai puternica decat pe album,urca si cobora in inflexiuni care parca nu apartineau realitatii.Tocmai asta ador la vocea ei :este un roller-coaster continuu,te invaluie,te inunda,te face sa plutesti,sa uiti de tine.Iar The Gathering au meritul de a fi stiut intotdeauna cum sa o puna in valoare.
In mod cert,cel mai energic moment al recitalului a fost Eleanor de pe Mandylion,cel mai heavy album al lor cu Anneke la voce.Abia aici m-am concentrat si eu putin pe instrumentatie.Se simtea pedala, chiar daca nu cu atata forta.M-am bucurat enorm sa observ ca vocea ei este aproximativ aceeasi de acum 13 ani,cand au lansat acest album.
Anneke a prestat un ‘head-banging’ de exceptie J
A urmat si In Motion # 1,favorita mea de pe Mandylion,pe care imi doream foarte mult sa o aud live.Nu stiu de ce,dar nu mi-a ramas nimic in cap de la aceasta piesa.Probabil pentru ca ma gandeam ca se va termina in curand si incepusem sa intru in panica.
Si s-a terminat…cu Travel.Foarte bun album How to measure a planet ?,multi ar spune cel mai bun.Insa de pe acest album as fi preferat sa aud My electricity,my all time favorite The Gathering song si ceva de pe Nighttime Birds.
Da…si asta a fost.Extrem de scurt,un playlist nu tocmai pe placul meu,un public nu foarte receptiv.Poate nu i-a ajutat nici sunetul,insa a fost mai mult decat evident ca nu au cantat din suflet,nu au cantat pentru fani,ci din angajament. Mi-am dat seama ulterior,dupa prestatia uluitoare a trupei care a urmat,ca nu distanta fata de scena era de vina pentru lipsa mea de feeling,ci faptul ca The Gathering au cantat fara implicare,fara sa transmita,fara sa dea tot ceea ce ar fi fost in stare sa ofera in cadrul unui concert live.
Anneke ramane totusi incredibila,cu o voce dumnezeiasca,o femeie superba(faptul ca a devenit mama o face sa fie si mai frumoasa,pastrand in acelasi timp trasaturile copilaresti care o fac atat de seducatoare).Aparitia ei scenica este fascinanta,mainile par sa ii completeze inflexiunile vocii,descriind in aer forme imaginare,ochii albastri atat de expresivi au puterea de a te hipnotiza si,chiar daca in trening si adidasi,este de o feminitate zdrobitoare.
Good bye,Anneke…